Asasinarea lui Iulius Cezar a avut loc în data de 15 martie 44 î.Hr. și a fost rezultatul unui complot pus la cale de un grup de senatori romani, care erau nemulțumiți de acțiunile și ambițiile politice ale acestuia. Contextul care a dus la acest eveniment tragic este complex și poate fi înțeles în lumina situației politice, economice și sociale din Roma acelor vremuri.
Iulius Cezar a fost un general și politician roman care a jucat un rol crucial în transformarea Republicii Romane în Imperiul Roman. După ce a învins în Războaiele Galice, Iulius Cezar a devenit o persoană extrem de populară și influentă în rândul poporului roman. Popularitatea sa a continuat să crească pe măsură ce a fost implicat într-un triumvirat politic, împreună cu Pompei cel Mare și Marcus Licinius Crassus. Acesta avea să rămână cunoscut în istorie ca Primul Triumvirat. Această alianță i-a permis lui Cezar să-și sporească puterea și să-și extindă influența în interiorul Republicii Romane.
Cu toate acestea, triumviratul s-a destrămat după moartea lui Crassus, din anul 53 î.Hr. Ulterior, relațiile dintre Cezar și Pompei s-au deteriorat. Acest lucru a dus la un război civil între forțele celor doi, în care Cezar a ieșit victorios în anul 48 î.Hr. Ulterior, Cezar și-a consolidat puterea și a început să implementeze reforme politice și sociale menite să reducă inegalitatea și să amelioreze condițiile de viață ale populației romane. Toate acestea au culminat cu numirea sa, în anul 44 î.Hr., ca dictator pe viață.[sursa]
Reprezentare artistică a momentului în care s-a produs asasinarea lui Iulius Cezar
Complotul care a dus la asasinarea lui Iulius Cezar
Creşterea puterii lui Iulius Cezar i-a alarmat pe mulți dintre senatorii romani. Aceştia se temeau că Cezar va distruge Republica și va instaura o monarhie absolută. Astfel s-a format o conspirație secretă pentru a-l asasina pe Cezar și a restabili libertatea republicană. Printre conspiratori se numărau Gaius Cassius Longinus, Marcus Junius Brutus, Decimus Junius Brutus și Gaius Trebonius.
Spre deosebire de Brutus și Cassius, Decimus era omul lui Cezar. În războiul civil dintre Cezar și generalul Pompei, Brutus și Cassius l-au sprijinit pe cel din urmă și au schimbat ulterior tabăra. Decimus, în schimb, l-a susținut pe Cezar de la început până la sfârșit.
În timpul conflictului, Cezar l-a însărcinat pe Decimus să guverneze Galia în absența sa, iar la sfârșitul războiului, în anul 45, acesta s-a întors la Roma pentru a fi alături de Cezar. Ulterior, lucrurile s-au schimbat. Între septembrie 45 î.Hr. și martie 44 î.Hr., Decimus și-a schimbat poziţia faţă de Cezar. Nu se ştie exact de ce, dar probabil că nu a fost o problemă de principii, ci mai degrabă una de putere.
Complotul de asasinare a lui Cezar a avut succes deoarece a fost foarte atent plănuit și executat fără cusur. Fiind implicați generali de talia lui Decimus, Cassius și Trebonius, acesta era un plan de precizie militară. Conspiratorii au profitat de faptul că Cezar suferea de epilepsie și era slab fizic. Ei l-au convins pe prietenul lui Cezar, Marcus Antonius, să nu-l însoțească la Senat în ziua fatidică de 15 martie 44 î.Hr., cunoscută ca Idele lui Marte. Această zi a fost marcată în trecut de câteva sărbători religioase și reprezenta pentru romani ultima zi în care se plăteau datoriile.
Cum a decurs atacul
Conform relatărilor istorice, în dimineața zilei de 15 martie, Cezar a fost avertizat de mai multe ori să nu meargă la Senat. Însă ar fi ignorat avertismentele și a decis să participe la ședință. Se spune că soția sa, Calpurnia, avusese un vis profetic în care îl vedea pe Cezar mort și l-ar fi implorat să nu plece de acasă. Cu toate acestea, Decimus a fost cel care l-a convins să ignore aceste premoniţii și să meargă la Senat.
Asasinarea a avut loc într-un spațiu temporar, amenajat în Teatrul lui Pompei, deoarece clădirea obișnuită în care aveau loc şedinţele, numită Curia Hostilia, era în renovare. Atunci când Cezar a ajuns la Senat, conspiratorii au intrat în acțiune. Unul dintre ei, Tillius Cimber, s-a apropiat de Cezar sub pretextul de a-i cere grațierea unui frate exilat. Când Cezar a refuzat, Cimber l-a prins de mantie și a tras de ea, dezbrăcându-l parțial. Acesta a fost semnalul de începere a atacului.
Conspiratorii au scos pumnalele ascunse sub mantii și au început să-l înjunghie pe Cezar. Acesta ar fi încercat să se apere inițial, dar când l-a văzut pe Brutus printre atacatori, ar fi rostit celebrele cuvinte „Tu quoque, Brute, fili mi?” („Și tu, Brutus, fiul meu?”), semn că și-a dat seama de trădarea acestuia. O altă variantă pentru ultimele cuvinte ale lui Cezar o reprezintă „Et tu, Brute?” („Chiar (și) tu, Brutus?”) – din piesa lui William Shakespeare, „Iulius Cezar”. Cu toate acestea, nu se ştie exact care au fost ultimele cuvinte ale generalului roman, ori dacă au fost rostite aceste ultime cuvinte.
După ce a fost înjunghiat, Cezar și-a acoperit fața cu mantia și s-a prăbușit la picioarele statuii lui Pompei, unde și-a dat ultima suflare. Generalul a fost lovit de cel puțin 23 de ori, deși nu toate rănile au fost fatale. De fapt, un raport medical de la acea vreme, consdierat a fi cel mai vechi raport de necropsie, arată că o singură rană i-a fost fatală lui Iulius Cezar.
Grupul de asasini, autointitulat Liberatores (Eliberatorii) și-a justificat acțiunea spunând că au comis tiranicid şi nu crimă. Astfel, aceştia ar fi apărat Republica de ambițiile monarhice pretinse de Cezar. Asasinarea lui Iulius Cezar a fost urmată de un val de panică și haos în rândul senatorilor implicaţi, mulți dintre ei fugind de la locul crimei.
Asasinarea lui Iulius Cezar nu a avut efectul dorit de conspiratori
Asasinarea lui Iulius Cezar nu a avut efectul scontat de conspiratori. În loc să salveze Republica, ei au declanșat un nou război civil între susținătorii lui Iulius Cezar (Octavianus, nepotul său adoptiv; Marcus Antonius, aliatul său; Lepidus, comandant militar) și opozanții lui (Brutus, Cassius, Cicero etc.). După mai multe bătălii sângeroase, cezarienii au ieșit victorioși și au fondat al doilea triumvirat care avea să conducă Roma ca o dictatură militară.
Marcus Antonius a încercat o tactică bună, căsătorindu-se cu Cleopatra, fosta iubită a lui Iulius Cezar și regina Egiptului. Acesta plănuia să folosească vistieria Egiptului pentru a-și finanța propriile ambiții politice. Dar tensiunile dintre Octavian și Marcus Antonius au condus la un alt război civil. Acesta s-a încheiat cu victoria lui Octavian în Bătălia de la Actium, din anul 31 î.Hr. și sinuciderea lui Marcus Antonius și a reginei Cleopatra.
În urma acestei victorii, Octavian a devenit liderul indiscutabil al Romei. În anul 27 î.Hr., Senatul i-a acordat titlul de Augustus, iar Octavian a devenit primul împărat roman. Acest moment a marcat sfârșitul Republicii Romane și începutul Imperiului Roman, care avea să domine lumea mediteraneană în următoarele secole.
