Când intrăm în templu, suntem înconjurați din toate părțile de chipurile sfinților: ochii lor aspri, apoi îngândurați și triști par să ne privească din timpuri imemoriale. Acestea sunt icoane. Ele sunt scrise de obicei pe plăci de lemn special pregătite de diferite dimensiuni.
Denumirea „icoană” provine din cuvântul grecesc „eikon”, care înseamnă: imagine, imagine, imitație. Există și un tip special de pictură numit iconografie – pictura icoanelor, o imagine pitorească a lui Dumnezeu, sfinți, diverse subiecte biblice. Pictura cu icoane a apărut pentru prima dată în creștinism în secolul al IV-lea d.Hr., deși primele icoane nu au supraviețuit până în vremea noastră. Cele mai vechi icoane care au ajuns până la noi sunt icoanele bizantine și copte din secolele VI-VII d.Hr. Sunt situate în mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Pictura cu icoane nu a apărut de la sine, a avut predecesori – de exemplu, portretul. În timpul săpăturilor din oaza Fayum din Egiptul de Jos, au fost găsite portrete (au devenit cunoscute ca „portrete Fayum”) ale oamenilor antici care au trăit în acele vremuri străvechi (secolele I-III î.Hr.). Semănau izbitor cu icoanele supraviețuitoare în stil și tehnică, materialele folosite – scânduri, vopsele de ceară. De ce sunt venerate icoanele? Aceasta are și propria sa explicație. În primul rând, pentru că chipurile înfățișate pe icoane corespund ideilor oamenilor despre înfățișarea lui Dumnezeu și a sfinților, cărora, așa cum ne învață credința creștină, trebuie venerați. Dar această tradiție are o altă explicație, nereligioasă. Se crede că a apărut dintr-un obicei comun în Imperiul Roman, în special în provinciile sale estice, unde s-a născut pentru prima dată creștinismul, – venerarea imaginilor portretistice ale Cezarilor și ale generalilor celebri. Icoanele ca atribute ale ritualurilor religioase nu există în toate religiile, ci doar în creștinism și budism. În Rusia, primele icoane au apărut odată cu introducerea creștinismului în secolul al X-lea. De când Rusia Antică a adoptat Ortodoxia din Bizanț, icoanele au fost mai întâi aici de origine greacă, bizantină. Dar deja din secolul al XI-lea, maeștrii ruși au lucrat și ei împreună cu grecii. Doar 2 icoane din secolul al XI-lea au supraviețuit până în vremea noastră. Aceasta este icoana Maicii Domnului a lui Vladimir, care este păstrată în Galeria Tretiakov, iar această icoană este de origine bizantină, iar a doua este o icoană a apostolilor Petru și Pavel a unui autor necunoscut (până în secolul al XVII-lea, pictorii de icoane, de regulă, nu și-au semnat lucrările) – se află în colecția Muzeului de artă istorică din Novgorod.