Creşterea albinelor sau albinăritul este una din cele mai vechi ocupaţii ale oamenilor. Cu mii de ani in urmă, strămoşii noștri, dacii, se ocupau cu creșterea albinelor, de la care recoltau mierea și ceara.

Albinele trăiesc în familii mari. Toate albinele care fac parte dintr-o familie trăiesc în acelaşi stup. Stupul este un fel de căsuță din lemn, care are la partea de jos o mică portiță, pe unde intră și ies albinele. Locul unde sînt așezați stupii se numește stupină (prisacă). Primăvara, stupii sint scoși în cimp, in pajiștile cu multe flori sau la marginea pădurilor de salcim sau tei. Astfel, apicultorii obţin cantităţi mari de miere.

Albina are doi ochi și două antene, cu care miroase și pipăie. De asemenea, are patru aripi subţiri şi şase picioare. Cu ajutorul aripilor zboară repede, parcurgind distanţe mari. Cu picioarele adună polenul de pe flori. Albina se apără de duşmani, înţepindu-i cu un ac veninos aşezat în virful abdomenului. O familie de albine este formată dintr-o matcă, citeva zeci de mii de albine lucrătoare și citeva sute de trintori. Albinele lucrătoare culeg polenul și nectarul florilor, pe care le transformă în miere şi ceară.

În stup sint adevărate gospodine:

• ingrijesc ouăle depuse de matcă,
• întreţin curăţenia, apără intrarea stupului de duşmani.
• Ele sint și adevăraţi arhitecti.
• Cu un meșteșug de neintrecut construiesc fagurii, unde depun mierea. Mierea este un aliment dulce și foarte hrănitor. E bun și ca medicament.

Matca este singura albină din stup care depune ouă, din care vor ieşi noi albine. Cind albinele s-au înmulțit în stup, matca bătrină ia o parte din ele și părăsește stupul. Se zice că roiesc. Asa se formează o nouă familie de albine.