A venit epoca învinșilor. O epocă, o eră, o generație monstruoasă și puternică de învinși și ignoranți. Nu, erau înainte, dar acum câțiva ani nu erau atât de vizibile. Cumva stânjeniți de analfabetismul lor, sau așa ceva. Și acum par să fie peste tot.
Sunt populare. Stele ignorante. Lideri de opinie nearticulați. Legiuitori care nu pot lega două cuvinte.
Toți acești oameni care nu pot înțelege diferența dintre „tsya” și „tsya”. Cine zice "eu cred ce". Se spune „coordonat” împreună cu „cardinal” – se pare că Richelieu în versiunea lor era „coordonat”. Cine spun că „mi s-a părut”, sau „am fost dezamăgit”. Nu pot uita cuvântul de coșmar „în general”. Și alții, mulți alții.
Nu le mai este rușine de nimic.
Și Ei bine, doar bloggerii erau analfabeți. În general, bloggerii au reușit să facă toate greșelile posibile și să se acopere cu orice rușine cunoscută în timpul scurt al existenței lor, așa că însuși cuvântul „blogger” în societatea noastră are o conotație disprețuitoare și frivolă. Pe fundalul expozițiilor, narcisismului, furtului, a înșelarii abonaților, grosolăniei sincere, prostiei și grosolănilor, un fel de analfabetism de acolo nu mai arată ca un viciu. Spre locul care a durat cel mai mult. Unde ar trebui să existe măcar ceva editare, măcar o a doua privire. Nu. Editorii înșiși nu mai știu ce este. Și revistele de modă ar fi bine, nu – publicațiile politice de renume discută serios problema „receptorului președintelui”, deși cuvântul „receptor” este mai degrabă ceva din știința radio, în contrast cu cuvântul „succesor”, care este scris și este citit diferit.
Nimănui nu-i pasă de alfabetizare. Toata lumea. Fără corecturi, fără ochi proaspeți. Afișul filmului lui Nurtas Adambay susține „filmul lui Nurtas Adambay” – deși numele „Adambay” este frumos flexat, bine, la fel ca Hemingway. Dar numai într-un caz – dacă vorbim despre un personaj masculin. Dacă ar fi fost un film al vreunui Nurgul Adambay, atunci nu ar fi nevoie să înclinăm. Dar ei nu înțeleg diferența, nu înțeleg.
Analfabetismul este peste tot și în toate. Ignoranța peste tot. Aceste ignorante sunt lideri de opinie. Ignoranții sunt bloggeri populari. Ignoranții dau interviuri și îi învață pe alții cum să trăiască. Oamenii care nu se deranjează să învețe ei înșiși îi învață pe alții. Timp inversat, de Dumnezeu.
Și acum știu exact care este motivul. Totul este simplu – acești oameni nu au citit în copilărie și nu citesc acum. Și știu exact ce să fac cu el. Știu exact cum este tratat analfabetismul. Dacă ar fi voia mea, aș aduna toți acești editori de modă într-un singur loc. Toți acești bloggeri. Acești jurnaliști analfabeti.
Toți acești scriitori care nu ar trebui lăsați să intre în text pentru o lovitură de tun. Toți cei tineri și îndrăzneți. Adunat ar, și forțat să citească. Și nu citi reviste. Nu bloguri. Nu scriitori la modă, nu vreun Coelho imbecil, nu vreun Harari popular, care, sub pretextul unei revelații, publică prostii științifice de coșmar.
Nu
Cehov I. am citit. Cehov, Anton Pavlovici. Poate că atunci ar fi aflat că această construcție teribilă a expresiei „trecând pragul restaurantului, există un sentiment că ești acasă” (o frază reală, dintr-o revistă de modă din Kazahstan) – ei bine, această construcție a frazei se numește „anakoluf”, și a fost primul Cehov nemilos. Iar acest sentiment trece pragul restaurantului, iar nu tu, ratat.
Cehov. Tolstoi. Shakespeare tradus de Pasternak – și însuși Pasternak. Kaverin. Dombrovsky. Bunin. Asta e cine.
Si le-as interzice in principiu sa intre pe internet. Până când pot aplica corect „tsya” și „tsya”. De zece ori din 10. Unii, probabil, nu ar reuși niciodată – dar pentru astfel de oameni, a fi deconectat de la Internet este doar benefic.
Da, chiar așa aș fi făcut. Păcat că acest lucru este cu greu posibil.
Sursa
