De regulă, atunci când trebuie să facem curat ne concentrăm pe o sarcină sau alta și aproape niciodată nu ne gândim la succesiunea lor. Dar succesiunea sarcinilor este esențială pentru o curățenie rapidă și eficientă.
Hai să ne imaginăm cum decurge curățenia la bucătărie. Să presupunem că spălăm mai Întâi vasele, chiuveta și aragazul. Apoi vom decide că este timpul să curățăm dulapurile superioare și hota. Fără să ne dăm seamă că detergenții și murdăria de pe dulapuri și hotă vor ajunge pe aragaz, chiuvetă și blatul de bucătărie. Mai bine zis, ne vom da seama prea târziu și va trebui să o luăm de la capăt.
Dar stai un pic, cum rămâne cu tavanul? S-ar putea În ultimul moment să observăm că s-au cam Împânzit colțurile și o parte din efortul nostru va fi din nou echivalat cu zero. Așa se Întâmplă când nu ai un plan bine pus la punct și nu ții cont de succesiune. Pentru a evita aceste probleme În viitor, aplică principiul de sus În jos.
Principiul este pe cât de simplu, pe atât de eficient. Înainte de a Începe curățenia, fă o listă imaginară cu toate elementele pe care ai de gând să le cureți și aranjează-le după Înălțime, Începând cu cel mai Înalt punct din cameră și terminând cu cel mai jos.
Cu alte cuvinte, mai Întâi Începe cu tavanul, apoi continuă cu hota, frigiderul și dulapurile de perete, apoi cu blatul de bucătărie, masa, chiuveta și dulapurile inferioare și abia apoi cu podeaua. Și așa În fiecare cameră. Aici ajungem la cel de-al doilea principiu: de la Îndepărtat la apropiat.
El spune că dacă vrei să faci curățenie generală În toată casa, trebuie să Începi din camera care se află cel mai departe de baie. Și baia trebuie curățată În ultimul rând. Dacă Începi din baie, va trebui să te Întorci iar și iar după apă din alte camere, purtând murdăria dintr-un loc În altul. Mai multe despre cum să-ți organizezi locuința, vei afla În articolul de mai jos.