Cel mai interesant lucru este că nu căderile mă sperie cel mai mult, ci urcurile. Este un sentiment de nedescris să fii În vârful lumii și, În același timp, să știi că cu cât mergi mai sus, cu atât cazi mai jos. Maximele sunt imprevizibile, iar minimele sunt dureroase, deși familiare. Nu știu niciodată ce poate merge prost când sunt În vârf, dar știu la ce să mă aștept când sunt jos. Vârfurile sunt Încă un teritoriu neexplorat, așa că Sunt mai calm În timpul căderilor care mă țin pe pământ. Dar să fii tot timpul la pământ este o prostie. Prin urmare, vreau să vorbesc despre cum să găsim un echilibru Între urcușuri și coborâșuri.
Sușurile și coborâșurile mele sunt nepăsătoare și Îndrăznețe. Mă simt aproape invincibil și mă comport de parcă aș fi invulnerabil. În loc să mă bucur de sentimentul de calm și seninătate, mă tot Împing din ce În ce mai departe pentru a fi din ce În ce mai sus. Știu că senzația de vârf este trecătoare, ceea ce Înseamnă că data viitoare va trebui să realizez și mai mult pentru a mă simți din nou mulțumit.
A alerga spre vârf este Întotdeauna periculos. Uneori chiar mă face să fac lucruri pe care nu vreau să le fac. În cele din urmă, mi-am răspândit puterile Într-un milion de direcții diferite. Cum poți găsi un echilibru dacă drumul spre vârf este atât de obositor? Literal, mă obosesc Încercând să fac prea multe pentru a simți din nou vârful. Și apoi Încet, dar sigur, alunec În jos pentru a reveni la modul „normal” sau standard.
Scăderile sunt consistente și sunt constante În viața mea. În mod surprinzător, perioada de recesiune este momentul În care mă simt cel mai În armonie cu mine Însumi. În aceste momente Îmi vin inspirația și motivația.
Am Încercat să luptăm foarte mult timp cu astfel de recesiuni, dar au revenit constant. Apoi le-am acceptat ca parte integrantă a vieții. Urcarea În vârf te amețește și te face să pierzi sentimentul de realitate din triumful trăit. Căderile sunt amăgitoare. Ele oferă o oportunitate de a câștiga putere pentru a intra din nou În luptă cu un cap mai rece. Realizarea acestui lucru m-a ajutat să găsesc un echilibru Între suișurile și coborâșurile vieții.
Sau poate am Învățat să apreciez și să-mi accept eșecurile. Poate că nu sunt atât de naiv Încât să cred că totul va merge exact așa cum ar trebui. Sau sunt mereu atent, pregătindu-mă mereu să cad pentru ca de data asta să aterizez În picioare. Găsesc constant plusuri În recesiuni și Încerc să nu fiu mândru când mă ridic.
Și mai Înțeleg că nu totul În jur este exclusiv alb-negru. Minimile mele nu sunt atât de scăzute și creșterile mele nu sunt atât de mari. Cel mai probabil, „fluxul și refluxul” Înaltelor și coborâșurilor mele este ceea ce aveți nevoie atunci când Încercați să găsiți un echilibru. Adrenalina urcării spre vârf mă determină să merg mai departe și să ating noi obiective, iar calmul din timpul recesiunilor mă face să analizez situațiile și să mă concentrez pe lecțiile Învățate.