Evul Mediu… Navele europene navighează pe oceanele lumii în căutare de noi rute comerciale și continente. În această perioadă din istoria omenirii are loc una dintre cele mai semnificative descoperiri – oamenii de știință de frunte ai planetei măsoară viteza luminii pentru prima dată.
Îmi puteți spune cât este ceasul?
După cum știți, Pământul se rotește în jurul propriei axe și puteți afla locația exactă a unui obiect folosind un parametru precum „meridianul zero” (latitudine și longitudine). Cu toate acestea, sunt necesari algoritmi matematici mai complexi pentru a calcula timpul. Un dispozitiv capabil să fixeze ora exactă într-un loc sau altul de pe glob nu a existat în „epoca marilor descoperiri geografice”. Cea mai „progresistă” tehnică la acea vreme era considerată cea mai obișnuită mecanism de ceas. Primele cronometre capabile să determine longitudinea au apărut abia la mijlocul secolului al XVIII-lea. O modalitate inovatoare de măsurare a timpului a fost „metoda distanțelor lunare”, dezvoltată în 1514 de celebrul matematician și astronom german Johann Werner. Cu ajutorul unui dispozitiv special (așa-numita „baghetă transversală”), omul de știință a reușit să calculeze viteza Lunii în raport cu Pământul și alte planete cunoscute. Informațiile obținute au contribuit la calcularea orei locale exacte. Cu toate acestea, „metoda Werner” nu și-a găsit aplicație practică, iar „algoritmul” ei nu a jucat un rol semnificativ în navigație.
Descoperirea lui Galileo
Un secol mai târziu, a avut loc o altă descoperire științifică grandioasă. În 1610, fizicianul și astronomul italian Galileo Galilei a descoperit patru sateliți pe orbită în jurul lui Jupiter. Cu toate acestea, un eveniment la fel de important pentru oamenii de știință din acea vreme a fost faptul că mișcarea acestor obiecte spațiale putea fi observată de oriunde de pe Pământ în același timp. Având în vedere acest factor, Galileo a propus să determine ora exactă nu prin longitudine (cum era înainte), ci prin mișcarea lui Io, cel mai apropiat corp cosmic de Jupiter. Calculând perioada de intrare a satelitului în umbra planetei, Galileo a încercat să alcătuiască un tabel cu „eclipse” și să-l folosească pentru a determina ora locală. Cu toate acestea, mai târziu s-a dovedit că periodicitatea acestui fenomen (din motive necunoscute științei) este o valoare variabilă. Astfel, metoda lui Galileo a fost recunoscută ca insuficient de practică.
Fiul unui negustor danez
O descoperire cu adevărat serioasă în acest domeniu al științei a fost făcută de danezul Ole Christensen Roemer. Doar trei curiozități sunt cunoscute cu încredere despre viața sa de către biografi:
- – sa născut în 1644 în familia unui negustor;
- – a studiat la Universitatea din Copenhaga, angajat al Observatorului Astronomic din Paris;
- – autor a multor teorii în domeniile fizicii, matematicii și astronomiei.
După absolvirea Universității din Copenhaga, în 1671 tânărul om de știință s-a mutat la Paris, unde a devenit angajat al Cassini, iar mai târziu membru de onoare al Academiei de Științe. În 1676, Roemer a propus o „soluție” simplă, dar eficientă, care i-a imortalizat pentru totdeauna numele în istoria științei mondiale. Un astronom danez a descoperit că Jupiter este de cinci ori mai departe de Soare decât Pământ. „Planeta cu inele” face o revoluție în jurul stelei în aproximativ 12 ani pământeni. Prin calcule matematice, a stabilit că în jumătate de an distanța de la Pământ la Jupiter „se „reduce” cu aproape o treime, ceea ce corespunde diferenței dintre perioadele „eclipselor” de Io, calculată de Galileo. Pe baza datelor obținute, Roemer a sugerat că viteza luminii este departe de a fi infinită, așa cum se credea în mod obișnuit în cercurile științifice din acea vreme. Conform calculelor danezei, această cifră este de aproximativ 220.000 km/s. Oamenii de știință moderni au dovedit că Roemer a greșit cu un sfert din această valoare, totuși, în general, teoria sa s-a dovedit a fi corectă.