Grația specială inerentă înfățișării celebrului designer italian este, parcă, transferată asupra lucrurilor pe care le-a creat. Nu întâmplător Valentino consideră că armonia este principala calitate a fiecărui model. Prin urmare, nu este deloc necesar ca el să fie arătat de modele de top. „Nu sunt modelele scumpe care fac modă, dar moda creează modele de top scumpe”, spune Valentino Garavani, a cărui biografie o vom spune acum.
Calea lui Valentino către marea modă a fost destul de consistentă. A absolvit Ecole des Beaux-Arts din Paris și a lucrat în case de modă pariziene: în 1950-1955 ca asistent de designer pentru Jean Desse, iar din 1956 până în 1958 pentru Guy Laroche. Experiența acumulată în acest timp i-a permis să-și deschidă propria casă de modă la Roma la sfârșitul anilor cincizeci, alături de Giancarlo Giammetti. Zece ani mai târziu, Valentino își deschide deja propriul butic.
Punctul de cotitură în cariera sa a fost în 1972, când Valentino a început să facă haine pentru bărbați. Și din 1975, a început să cânte regulat la Paris la săptămânile haute couture. Hainele sale se disting printr-o combinație de caracter practic și o grație deosebită. Deși Valentino nu oferă nimic extravagant, jachetele și paltoanele pe care le-a proiectat sunt imediat populare.
Valentino crede că accesoriile atent selectate sunt principalul lucru din dulap. De aceea el nu se limitează niciodată doar la haine. Numele de marcă al designerului de modă sub forma literei V a apărut imediat pe numeroase modele de ochelari, costume de baie, articole din piele și chiar articole de uz casnic. Interesele lui de design par a fi nesfârșite. La fel ca mulți alți designeri de modă, Valentino Garavani are în curând propria sa parfumerie și începe să-și vândă propriile parfumuri. El înțelege perfect că o femeie modernă trebuie să fie practică. Nu vrea să-și actualizeze garderoba în mod constant, ci încearcă doar să o completeze, alegând lucruri noi în așa fel încât să fie combinate cu cele pe care le are deja. Iar maestrul trebuie să ofere femeii ceea ce are cu adevărat nevoie. De aici un alt principiu al lui Valentino, implementat în colecția sa din 1996 „Pony Oliver”, prezentată la Milano.
Principala caracteristică a „Pony” este că colecția nu este destinată modelelor, ci pentru o femeie modernă obișnuită. Adevărat, Valentino își imaginează imaginea unei femei obișnuite în felul său. În opinia sa, aceasta este o persoană oarecum lipsită de griji, care se străduiește să fie elegantă, să „ți” cu tehnologia, schimbă fără ezitare mașini și motociclete, rezistă cu ușurință super-stresului ritmului modern de viață. În costumele Oliver, ea se simte atât liberă, cât și în largul său. Valentino rămâne fidel culorilor sale principale – alb și negru (și face și lenjerie intimă în aceleași culori). Designerul este convins că hainele lui sunt pentru toate anotimpurile și nu se vor demoda încă mulți, mulți ani.
Cu toate acestea, Valentino creează din ce în ce mai multe colecții noi, experimentează cu culoarea, folosește țesături noi. El diversifică în mod constant gama, dar preferă de obicei culorile pastelate, inventând pulovere albastre, jachete roz, pelerine „argintii”. După cum se obișnuiește în moda modernă, noua colecție a lui Valentino este dominată de țesături strălucitoare, par a fi cauciucate, impermeabile. Chiar și hainele casual „de la Valentino” se disting printr-o rafinament deosebită, deși s-ar părea că nu are nimic special la ele – lungimea este chiar sub genunchi, pantofi cu orice toc și chiar platformă. Cu toate acestea, experții cu discernământ notează că designerul de modă Valentino Garavani ține pasul cu vremurile și chiar cu puțin înaintea lui, pentru că deja modela moda secolului 21 cu câțiva ani înainte de mileniu. „Temptations Can’t Wait” este chiar și mai rafinat. Subiectul său principal este o fustă de șifon mică, ca o jucărie, atent modelată. Încă o dată, culorile preferate ale lui Valentino – alb și negru – domină. Se face o excepție doar pentru un singur model – paltoanele lungi (cu guler ridicat) din țesături de înaltă calitate de la compania italiană Marzotto, în culorile cărora predomină culoarea fistic. 1979) și alte orașe europene, în 1995 Valentino își deschide butic din Moscova. De la sediul său, situat într-un palat roman medieval de lângă Piazza di Spagna, el se uită deja la secolul 21. așa că: corpul ei ar trebui să fie ca cel al lui Charlotte Rampling (o actriță care face reclamă atât la îmbrăcăminte pentru bărbați, cât și pentru femei), sânii ei ar trebui să fi ca cel al actriței americane Sharon Stone din filmul „Casino”. Mușchii și spatele – la fel ca top modelul Naomi Campbell, părul ar trebui luat de la odinioară populară actriță de film european Grace Colley, ochii – de la Tad Bara, gâtul de la Marella Gznielli, soția președintelui de onoare al Fiat. O astfel de „signora-sinteză” ideală, conchide Valentino, este ușor de îmbrăcat elegant. Până la urmă, lucrările lui Valentino au fost expuse la Victoria and Albert Museum (Londra, 1971), Yale Museum of Art (California, 1982). A fost designerul de costume pentru filmele „Wild and Wonderful”, „Hello – Goodbye.”
În 1967, designerul Valentino Garavani a fost distins cu Premiul Neumann-Marcus. Iar în anii 90, Sindicatul de înaltă modă din Paris, recunoscându-și realizările în domeniul designului vestimentar, l-a ales pe Valentino drept membru corespondent. Pe lângă el, printre străini, deținătorii acestui titlu onorific printre străini sunt italianul Gianni Versace, designerul belgian Gerald Vatlet și creatorul de modă rus Valentin Yudashkin.