Pentru frumusețea ei, pentru bogăția pe care o reprezintă, pădurea este numită și „aurul verde". Ea ocupă în țara noastră o suprafață însemnată. În păduri cresc numeroși arbori, ale căror frunze cad toamna și cresc din nou primăvara; alții își păstrează frunzele și iarna.
Pădurile au o mare importanță și pentru că ele curăță și împrospătează aerul pe care-l respiră viețuitoarele.
în pădure trăiesc tot felul de insecte, păsări și animale sălbatice.
FAGUL
Pădurile de fag acoperă o mare parte din munții și dealurile mai înalte din țara noastră.
Fagul este un arbore măreț, cu crengile bogat ramificate.
Tulpina este învelită de o coajă netedă, alburie, rareori scorțoasă spre rădăcină.
Frunzele sunt lucioase. Fata de sus este de un verde-închis strălucitor, iar față de jos de un verde deschis. Toamna, frunzele îngălbenesc, apoi capătă o culoare roșie arămie și cad. Fagul este deci un copac cu frunze căzătoare.
Fructul fagului este cunoscut sub denumirea de jir.
Jirul are culoarea maronie și este foarte căutat de mistreți și de urși. El poate fi folosit și la îngrășarea porcilor. De aceea strângerea jirului este o activitate folositoare.
Pădurile de fag sunt o mare bogăție a patriei noastre. Din lemnul de fag, care are o culoare albă spre roz, se fabrică mobilă, jucării etc. Lemnul de fag este bun și pentru foc.
Pădurile de fag, ca și celelalte păduri din țara noastră, sunt permanent ocrotite și refăcute. Mereu sunt sădiți puieți în locul
arborilor tăiați.