Dacă ești mereu copleșit, extenuat emoțional și psihic, iritat, frustrat și obosit; dacă niciodată nu ai timp și fiecare sarcină se transformă Într-o muncă sisifică, pe care cu greu o scoți la capăt; dacă deciziile mici devin tot mai dificile, iar neplăcerile tot mai intense – atunci este posibil să te fi epuizat din punct de vedere mental.
Ce este epuizarea mentală?
Epuizarea psihică este o tulburare Întâlnită tot mai des În prezent, În special În rândul persoanelor care trăiesc la oraș și sunt implicate Într-o activitate mentală intensă. Ea se caracterizează printr-o oboseală emoțională și intelectuală severă, din cauza căreia o persoană nu poate funcționa normal și se simte slabă și deprimată. Deci, fizic, are putere să se miște, să muncească, să iasă cu prietenii și să se dedice familiei, dar emoțional și mental nu e În stare de acest lucru.
De ce obosim din punct de vedere mental?
De regulă, oboseala emoțională apare din cauza volumului mare de muncă, stresului, problemelor la locul de muncă și În viața personală. Adesea, epuizarea psihică poate fi rezultatul depresiei, bolilor cronice sau a insomniei.
Cum să Înțelegi dacă suferi de oboseală mentală?
Iată principalele simptome:
– Obosești repede;
– Te enervezi ușor;
– Orice lucru mărunt te poate supăra;
– Ai Început să Întârzii;
– Începi să amâni sarcinile tale de la o zi la alta;
– Te simți copleșit;
– Chiar și sarcinile simple devin dificile sau Îți provoacă frică și panică;
– Suferi de insomnie sau dormi prea mult;
– Ești pesimist cu privire la viitor;
– Eviți responsabilitatea;
– Îți este greu să te concentrezi;
Cum să depășești epuizarea mentală?
Cea mai evidentă și În același timp cea mai dificilă decizie este să iei o pauză și să te odihnești. Să amâni munca, să Îți iei concediu, să delegi o parte din responsabilități, să dormi bine și să mănânci pe săturate. Dar acest lucru nu este Întotdeauna posibil. Iată câteva trucuri care atenuează simptomele de mai sus.
1. Deconectează o parte din simțuri
Una dintre cauzele ascunse ale epuizării este Încărcătura senzorială prea mare. Prea multă lumină, prea multe sunete, prea multe cuvinte, prea multe senzații tactile. Încearcă să elimini factorii care nu sunt necesari și te distrag de la muncă. Cumpără draperii, oprește televizorul dacă nu-l privești, renunță la obiceiul de a asculta muzică În timp ce muncești, poartă căști și Închide ochii dacă călătorești cu metroul.
2. Ia mai puține decizii
Mai puține decizii, mai puțin stres. De exemplu: mănâncă În același local În fiecare zi, doar felurile preferate de mâncare; comandă același tip de cafea; mergi la muncă pe același traseu; pregătește-ți ținuta de cu seară; renunță la sarcinile care nu sunt urgente sau nu sunt importante.
3. Admiră natura
Cercetătorii de la Universitatea din Melbourne au efectuat un mic experiment. Participanții au fost rugați să privească pe fereastră la acoperișul alăturat, pe care a fost amenajată o grădină. Testele au arătat că, chiar și 40 de secunde de observație sunt suficiente pentru a crește puterea de concentrare și a Îmbunătăți starea de spirit a participanților.