Când se rostește cuvântul „vrăjitoare”, îți imaginezi imediat o bătrână urâtă îmbrăcată într-o mantie neagră și pălărie ascuțită. Ea stă pe un scaun și vorbește liniștit cu pisica ei neagră sau zboară printr-o țeavă pe o mătură. Așa este înfățișată vrăjitoarea în numeroase basme, legende și chiar desene animate moderne.
De unde provine această imagine, vom încerca să ne dăm seama împreună cu tine. De obicei, oamenii numeau o vrăjitoare (de la „vedati” – a ști) pe cineva care știa și știa să facă lucruri care erau dincolo de puterea oamenilor obișnuiți. În vremurile străvechi, omul considera că tot ceea ce este de neînțeles în lumea din jurul său este rezultatul activității forțelor supranaturale.Prin urmare, acei oameni care aveau capacitatea de a vindeca o persoană sau o vite, atunci când un preot sau un medic se retrăgea de ei, prezicând vremea și se distingeau în general prin comportamentul lor neobișnuit, erau de obicei numiți vrăjitoare sau vrăjitori. Atitudinea față de ei a fost întotdeauna ambivalentă: dacă au fost benefice, au fost respectați, au fost consultați, dar dacă, în opinia altora, au fost dăunătoare, atunci ar trebui distruse. Mai mult, de obicei, oamenii care au expulzat vrăjitoarea din sat sau chiar au distrus-o nu erau pedepsiți. Puterea vrăjitoarei era de obicei asociată cu numele diavolului, care ar fi înzestrat-o cu puteri magice. Prin urmare, vrăjitoarea era considerată purtătoarea a tot felul de rele. Acest punct de vedere a fost dezvoltat de teologi medievali, preoți și numeroși experți în vrăjitorie și vrăjitorie. Numeroase cărți au fost dedicate vrăjitoarei și presupuselor ei fapte rele. Autorii lor au susținut că vrăjitoarea este de obicei ajutată de spiritele casnice, care iau forma unor animale de companie obișnuite. Dar vrăjitoarea însăși are un potențial destul de mare. Poate trimite boli oamenilor și animalelor, poate priva vacile de lapte, poate provoca furtuni, recolte defectuoase, epidemii de boli contagioase. Pentru a face rău, vrăjitoarea alcătuiește diverse poțiuni de vrăjitorie. Ea adună diverse plante și face din ele unguente, ungându-le cu care vrăjitoarea poate deveni invizibilă sau poate zbura prin aer.În multe țări, oamenii credeau că o dată pe an, vrăjitoarele se adună într-un anumit loc (de obicei pe un munte), unde țin un sabat – dansează în jurul unui foc, cântă cântece, concurează în vrăjitorie. Așa că treptat, dintr-o femeie înțeleaptă, o vindecătoare care a ajutat suferinții, vrăjitoarea s-a transformat într-un criminal periculos, care a trebuit să fie luptat cu toate mijloacele disponibile. Timp de multe secole, vrăjitoarele au fost persecutate și distruse în aproape toate țările Europei de Vest. La începutul secolului al XVI-lea, persecuția vrăjitoarelor a început și în Rusia. Dar aici nu a atins niciodată proporții ca, de exemplu, în Germania sau Franța. După cum a scris celebrul istoric de vrăjitorie George Barr, „nimeni nu ar fi trebuit să-i invidieze pe cei care au trăit în acea perioadă”. Adesea, chiar și femei nevinovate, la cea mai mică suspiciune, erau prinse și arse pe rug. Multe familii și-au pierdut mamele și fiicele în această perioadă sălbatică a prejudecăților. Cu toate acestea, vrăjitoarele au fost creditate nu numai cu răul, ci și cu fapte bune: chiar și cei mai violenți persecutori ai vrăjitoarelor au fost de acord că vrăjitoarele ar putea vindeca anumite boli, pot ajuta la nașterea dificilă și pot elimina vrăjitoria cauzată de o altă vrăjitoare. Astfel de vrăjitoare au fost numite vrăjitoare albe și nu au fost persecutate în multe țări. Vrăjitoarea este un personaj în multe opere literare. Este suficient să ne amintim poveștile lui Gogol „Viy”, „Noaptea de mai sau femeia înecată”. Din paginile operelor literare, vrăjitoarea a pășit în teatru și muzică. Imaginea ei este adesea folosită pentru a introduce elemente de mister și mister în lucrări. Astăzi, vrăjitoarea a devenit din nou parte a vastului folclor, un personaj din numeroase desene animate și lucrări fantastice, acționând pur și simplu ca simbol al unei înclinații malefice.