Frumusețea pădurilor este dată nu numai de măreția arborilor, de foșnetul frunzelor sau de verdele poienilor, ci și de zborul și cântecul păsărelelor. Aici, ele găsesc tot ce le trebuie.
Ciocănitoarea
De când răsare soarele și până vine inserarea, ciocanitoarea nu stă deloc: lovește într-una cu ciocul ei puternic în scoarța arborilor, căutându-și hrana.
Ciocănitoarea este numită toboșarul pădurilor.
Ciocănitoarea este de mărimea unui porumbel, de culoare cenușie închisă, cu pete albe. Pe cap are un moț roșiatic. Capul este mare, iar gâtul este scurt și gros. Ciocănitoarea se ține cu ușurință de scoarța arborilor, ajutându-se de cele patru degete.
Acestea sînt două așezate înainte și două înapoi și terminate cu gheare. Se sprijină, pe coada scurtă, formată din pene tari. Ea se hrănește cu insecte și viermisori care trăiesc în scoarța copacilor. De aceea, mai este numită și ,, doctorul pădurilor” Ciocănește mereu în scoarța arborilor, pînă ce simte că sună a gol.
E semn că acolo se află ce caută. Atunci sparge scoarța copacului cu lovituri puternice ale ciocului și cu limba ei lipicioasă prinde insecte și viermisori, pe care-i înghite. Ciocănitoarea nu pleacă iarna de la noi.
Ea este un bun prieten al pădurilor. Fiind o pasăre foarte folositoare, oamenii trebuie s-o ocrotească.
Cucul și privighetoarea
Cucul este o pasăre intilnită in cringuri și păduri, unde il auzim strigandu și numele: cu-cu!
Cucul este de mărimea unui porumbel. Are penele de culoare cenușie, iar pe pântece are dungi închise și albicioase. Coada lui este răsfirată ca un evantai. De dimineață până seara, zboară de pe un copac pe altul, căutându-și hrana: insecte și omizile lor. De aceea, cucul este o pasăre folositoare.
Cucul nu-și face cuib. El depune ouăle în cuiburile altor păsări din pădure, iar acestea le clocesc împreună cu ale lor. Tot ele se îngrijesc și de puii de cuc, care sînt foarte lacomi.
După ce au ajuns mari, își iau zborul. Către toamnă, cucul pleacă de la noi, înaintea altor păsări.
Privighetoarea este de mărimea unei vrăbii.
În rândul păsărilor cântătoare, ea este neîntrecută. Este o adevărată plăcere ca la revărsatul zorilor, dar mai ales în liniștea nopții, să asculți trilurile ei fără pereche. Are pene cafenii; cele de pe piept și de pe gușă sînt albicioase. Este o pasăre folositoare, deoarece se hrănește cu insecte. Privighetoarea este o pasăre călătoare.
Căprioara
În unele poieni ale pădurilor de munte, de deal și chiar de șes, mai ales în amurg sau la revărsatul zorilor, ies la pășunat căprioarele.
Căprioara are blana cafenie. Botișorul ei este alungit și catifelat. Ochii Sunt Mari și blânzi, iar urechile ascuțite, ridicate în sus, gata oricând să audă cel mai mic zgomot, care ar putea
anunța un pericol. Trupul zvelt se termină cu o codiță Cu picioarele lungi și subțiri, fuge foarte repede. Atunci cind este în pericol, cea mai sigură scăpare a ei este fugă.
Vara, căprioara se hrănește cu iarbă. Iarna, se hrănește cu mugurași și iarbă uscată, din zăpada la o parte cu picioarele. Dușmanii săi cei mai înverșunați sunt lupul și râsul.
Către sfârșitul primăverii, căprioara naște unul sau doi iezi, pe care-i ocrotește și fi îngrijește ca o adevărată mamă. Partea bărbătească se numește țap și are pe cap coarne Carnea fapilor și a căprioarelor este gustoasă. Din pielea lor se fac diferite obiecte folositoare.
