Acesta este un subiect destul de delicat atunci când o mamă Își iubește copilul până la nebunie, Încearcă, alăptează, educă și primește o Întoarcere de la poartă. Cel mai enervant este că puștiul se comportă exemplar cu toată lumea – profesorii Îl laudă, bunicile nu se satură de el, la școală primește doar 5. Dar de Îndată ce vine acasă, pare să fie Înlocuit! Începe să leagăne drepturi, să se certe, să iasă pe cap, să se răsfețe, să cerșească cadouri. Desigur, cei din jur nu ezită să adauge combustibil la foc, spunând „nu Își permite asta cu mine” sau „ne descurcăm, tu faci ceva greșit”. Drept urmare, tânăra mamă capătă complexe, gândurile rele Încep să i se strecoare În cap, este din ce În ce mai convinsă că ceva nu este În regulă cu ea. Nu vă grăbiți să vă Înșelați.
• Nivelul ridicat de Încredere este de vină
În mod ciudat, copiii se comportă adesea rău cu cei cu care au relații de cea mai mare Încredere. Conform legii genului, mama este cea care Îl primește. Ea petrece cea mai mare parte a timpului cu copilul, este prezentă invizibil În cele mai importante momente ale formării lui, astfel Încât bebelușul o percepe ca parte a lui Însuși. El va avea atât de multă Încredere Încât Își poate permite să fie rău În prezența ei – plânge, acționează, frământă-o cu scâncete. Nu are nevoie să se controleze constant, Înțelege că mama lui Îl va accepta cu oricine. Dar dacă un copil este tensionat tot timpul, forțat să „merite” dragoste, mergeți pe linie În liniște, puneți-vă o mască „inteligentă” – aceasta este o tendință proastă care indică un nivel scăzut de Încredere atunci când bebelușului Îi este frică să fie se. Acest lucru merită o privire mai atentă.
• Oglindește reacțiile emoționale ale celor dragi
Până la șase ani, copiii nu se arată atât de mult, cât de mult copiază comportamentul și reacțiile celor dragi, care servesc drept „testul de turnesol” pentru evaluarea armoniei În familie. Judecă singur, când un bebeluș Învață să meargă, el copiază mersul părinților săi. Când Își ajută mama În bucătărie, el repetă trucurile ei semnături, Împrăștiind făină amuzantă. Și chiar și jucându-se cu o pisică, el mustră animalul cu cuvinte pe care le-a auzit de la adulți. Problema este că nu observăm acest lucru și ne enervăm, În timp ce copilul este doar o reflectare a propriului comportament și emoții. Și să vezi imitarea sentimentelor este mult mai dificil. Dar, punem pariu că ai observat cât de obraznic este bebelușul atunci când tu Însuți ești supărat. Acestea nu sunt emoțiile lui, pur și simplu oglindește starea ta de spirit.
• Nu a avut timp să se adapteze la noile cerințe
Funcționarea acestui mecanism se vede atunci când copilul petrece weekendul departe de casă – la bunica, În tabără, la țară. Și apoi vin părinții, iar el În cele din urmă explodează acoperișul: copilul Începe să se isterieze sau să se exagere. Aceasta nu este vina părinților. Doar că copiii tind să se adapteze la oamenii cu care trăiesc. Și dacă bunica avea același ritm de viață, reguli de conduită, subiecte de conversație, atunci părinții vin cu propriile măsurători și sistem de coordonate. Ei au prezentat deja alte cerințe, se așteaptă la o viteză diferită de reacții. Desigur, copilul este pierdut și izolat, are nevoie de timp pentru a se reconstrui. Din păcate, nu toți părinții Înțeleg acest lucru, așa că În loc să susțină, să arate complicitate, Încep să se enerveze pe copii, să se jignească și să facă o listă lungă de pretenții. Deci psihicul copilului dă un eșec final, provocând o altă ceartă.
Cum să reacționezi la un comportament rău?
Nu vă Îndepărtați de copil, ci Încercați să găsiți cauzele conflictului și să le eliminați. Ce sa Întâmplat, de ce isteria? Poate doar așteaptă confirmarea de la mama lui că este iubit chiar atât de „rău”? Poate În felul acesta reacționează la stres, pe care Îl preia automat de la tine?
Amintește-ți, cu fiecare persoană, copiii Își construiesc propria linie de comunicare, care poate fi complet diferită, si asta e normal. Cu bunica este comandant, cu tatăl e manipulator, cu dădacă vorbește o limbă cu totul neobișnuită. Pentru că cu fiecare persoană are propria sa poveste, propriul stil de comunicare, ei Îi permit acolo. Nu este nevoie să luați acest lucru cu ostilitate, să revărsați agresivitate, nemulțumire asupra copilului, să dictați regulile după care ar trebui să se comporte cu ceilalți. Relația lui este doar o oglindă. Dacă ceva nu ți se potrivește personal, vorbește despre asta cu adulții și permite copilului să fie așa cum este. Puțin mai târziu, va Începe să se realizeze ca persoană, să crească, să-și formeze propriul stil de comportament. Între timp, petreceți mai mult timp Împreună, Încredere și dragoste.