SAREA
Sarea naturală este o rocă care se găsește în subsol, sub formă de strate, fie curată, și atunci este albă și transparentă.
fie amestecată cu alte corpuri, și atunci este albă cenușie. Sarea naturală are gust sărat, nu are miros, se sparge ușor și se dizolvă în apă (adică se desface în particule foarte mici care nu se mai văd cu ochiul liber). Sarea de bucătărie se obține din sarea naturală curățată și măcinată. Ea are culoare albă.
În aer umed, pe timp ploios, sarea se umezește: ea absoarbe foarte repede umezeala din aer.Stratele de sare sunt groase, având uneori zeci și chiar sute de metri. În unele locuri, sarea se găsește și la suprafață.Locul de unde se scoate sarea se numește salină.
în apele mărilor și oceanelor este multă sare. În unele țări,mai ales în regiunile calde, oamenii extrag sarea din apele mării.
Când apele subterane vin în contact cu stratele de sare, ele dizolvă sarea și capătă gust sărat. Așa se explică formarea izvoarelor sărate.
în unele locuri, din aceste ape se formează lacuri sărate. Țara noastră posedă mari zăcăminte de sare (Ocna Muresului, Slănic din județul Prahova, Tg. Ocna). Întrebuințările sării sunt nenumărate. Ea este folosită în gospodărie pentru prepararea mâncărurilor, la conservarea cărnii, a peștelui și a unor legume. Este folosită și pentru hrana vitelor, în special a oilor și a vacilor.
Sarea naturală se folosește la fabricarea sodei de rufe, a sodei caustice, a săpunurilor, fibrelor sintetice, cauciucului, a unor medicamente, mase plastice și îngrășăminte chimice.
DE REȚINUT
Sarea naturală este o rocă de culoare albă cenușie, cu gust sărat, fără miros. Ea se dizolvă în apă; se sparge ușor.
Sarea este o bogăție importantă a patriei noastre.
SFATURI
- Geamurile înghețate se dezgheata repede dacă se șterg cu apă sărată.
- Gheața de pe străzi sau de pe șinele de tramvai se topește repede dacă se presară peste ea sare.
- Sarea se păstrează numai în locuri uscate, în pungi de plastic, în solnite de sticlă sau de faianță. Nu se păstrează niciodată în cutii de metal.